Prima pagina Societate

Propunere de PROIECT PILOT. Ce este “Abilitaxi” şi cui se adresează?

Publicat de Grigore Bogdan
Primăria Capitalei, în colaborare cu un ONG, va propune un proiect pilot, care va fi supus votului în următoarea şedinţă a CGMB, prin care să se acorde transport gratuit, în regim de taxi, persoanelor cu dizabilităţi motorii, potrivit Mediafax.

Daca va fi aprobat, “Abilitaxi” va funcţiona cu patru maşini speciale, amenajate pentru persoanele cu dizabilităţi motorii. Persoanele care vor beneficia de acest tip de transport vor trebui sa facă programare cu cel puţin 48 de ore înainte, serviciul de transport va fi disponibil de luni până vineri, între orele 09.00 şi 17.00. La domiciliul solicitantului se va deplasa taxi-ul respectiv împreună cu un infirmier, aceştia asigurând deplasarea persoanei cu dizabilităţi tur-retur.

„Proiectul va face posibilă implicarea activă a persoanelor cu dizabilităţi în societate, facilitându-le accesul şi ajutând în mod indirect la reintegrarea în societate a acestora. Pe plan local, acest serviciu de transport va facilita accesul persoanelor la activităţile zilnice şi va duce la o creştere a implicării persoanelor cu dizabilităţi în cadrul comunităţii, dar şi la o creştere a numărului de salariaţi şi întreprinzători din cadrul persoanelor cu dizabilităţi”, reiese din proiectul propus de Primăria Capitalei.

Lasa un comentariu