Prima pagina Sport

Rednic la FCSB? „Haideți să așteptăm să se termine sezonul, să se liniștească lumea”

Publicat de Grigore Bogdan
FCSB ocupă locul 2 în campionat, la un punct distanță față de liderul CFR Cluj, cu două etape înainte de încheierea actualului sezon. Infrângerea de luni seara, în deplasare, pe terenul celor de la Poli Iași a generat mari tensiuni si nemulțumiri în rândul conducerii roș-albaștrilor, care, se pare, vor să se despartă de Nicolae Dică. Unul dintre posibilii înlocuitori, conform informațiilor vehiculate în presa sportivă, este Mircea Rednic, care, de curând, a acceptat sa dea un interviu publicației gsp.ro

Ați fi dispus să reveniți în fotbalul românesc?
– Nu știu… Mai am unele oferte din Belgia. Tot ce vreau să spun acum este că nu are rost să comentez venirea mea la Steaua chiar dacă numele meu există pe listă. Nu are sens să pun presiune, să creez o polemică. Nu vreau ca lumea să interpreteze cumva declarațiile mele.

Se termină campionatul și sunteți căutat oficial de către cei de la FCSB…
– Haideți să așteptăm să se termine sezonul, să se liniștească lumea, să facă fiecare ce are de făcut și după discutăm. Despre Steaua sau altă echipă vorbim la finalul campionatului! Nu pot să vă dau acum un răspuns. Credeți-mă, vreau să înțelegeți că e mai bine să nu comentăm acum anumite informații pe care voi le aveți. Așa e mai corect. Vă mulțumesc mult.”

sursa foto: news.ro

Lasa un comentariu