Prima pagina

Replica CSM după “lansarea, preluarea şi amplificarea în spaţiul public, a unor grave afirmaţii” privind completurile de 5 judecători

Publicat de Grigore Bogdan
CSM a dat un comunicat de presă, prin intermediul căruia a demontat speculațiile apărute în spațiul public privind influențe politice în Consiliu și la Curtea de Apel București, ca urmare a deciziei de suspendare a noilor completuri de 5 judecatori ale ÎCCJ, anunta Antena3.

„Având  în vedere lansarea, preluarea şi amplificarea în spaţiul public, prin intermediul mass media, a unor grave afirmaţii, declaraţii şi mesaje cu privire la activitatea judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Curţii de Apel Bucureşti,

Apreciind că acestea s-au intensificat şi au dobândit un real potenţial de afectare a independenţei şi imparţialităţii judecătorilor, dar şi a prestigiului şi credibilităţii justiţiei,

Conştientizând că independenţa justiţiei nu este un privilegiu în interesul judecătorilor, ci în interesul statului de drept şi al celor care caută şi doresc înfăptuirea justiţiei şi că judecătorilor le revine o răspundere reglementată de legislaţia actuală pe măsura independenţei conferite de Constituţia României,

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii,

în calitatea sa de apărător al independenței justiției,

Constată că afirmaţiile lansate în spaţiul public, prin care se inoculează cetăţeanului imaginea unui sistem judiciar care nu este independent, ci dimpotrivă, apropriat politic, ineficient şi imprevizibil, care, prin diferiţi poli de putere, ar exercita presiune şi intimidare asupra judecătorilor, dar şi imaginea unor judecători care îşi desfăşoară abuziv activitatea, cu încălcarea cadrului legal şi cu ignorarea drepturilor  fundamentale ale omului,  sunt de o gravitate extremă, fără precedent,  la adresa justiţiei din România.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii îşi manifestă îngrijorarea şi condamnă modul de exprimare publică, poziţionat în afara limitelor admisibile ale libertăţii de exprimare, aşa cum aceasta este protejată de art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Această manieră de exprimare afectează independenţa, imaginea, credibilitatea şi prestigiul sistemului judiciar român, implicat deja într-un amplu efort de reformă şi luptă împotriva corupţiei şi de consolidare a încrederii cetăţeanului în justiţie.

În acest context, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, face un apel la instituţiile media, în calitatea acestora de formatori de opinie, de a gestiona echilibrat şi raţional orice mesaj public şi de a se alătura demersului sistemului judiciar de consolidare a poziţiei sale democratice în societate, în deplină concordanţă cu principiile separării puterilor în stat şi cu drepturile fundamentale ale omului.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii asigură opinia publică şi întregul sistem judiciar, că îşi va asuma, în continuare, reacţii publice ferme în ceea ce priveşte apărarea independenţei justiţiei cât şi adoptarea unor măsuri ce implică responsabilizarea întregului corp al judecătorilor.”, se arată într-un comunicat al CSM.

Lasa un comentariu