Prima pagina Sport

Româncele sunt în sferturi la Mondialele de tenis de masă pe echipe

Publicat de Grigore Bogdan
În perioada 29 aprilie – 6 mai are loc in Suedia, la Halmstad, campionatul mondial de tenis de masă pe echipe. Din echipa de fete antrenată de Viorel Filimon fac parte Eliza Samara, Daniela Dodean Monteiro, Bernadette Szocs, Irina Ciobanu şi Adina Diaconu. Echipa băieţilor este antrenată de Andrei Filimon şi are în componenţa sa pe Adrian Crişan, Hunor Szocs, Ovidiu Ionescu şi Cristian Pletea.

 

Traseul fetelor

Echipa feminină a României va întâlni Hong Kong în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de tenis de masă din Suedia, astăzi, de la 17:00.

Câştigătoare a grupei C, echipa României s-a calificat direct în sferturi şi va lupta pentru un loc în semifinale cu Hong Kong, care în sferturi a trecut de naţionala Taiwanului, scor 3-1.

În faza grupelor, România a obţinut patru victorii – cu Cehia (3-1), Polonia (3-1), Taiwan (3-0) şi Coreea de Nord (3-1) -, fiind învinsă doar de selecţionata Olandei (1-3).

În cazul unei calificări, România va întâlni în semifinale învingătoarea dintre China şi Austria.

Traseul baieţilor

Echipa masculină a României, din pacate a fost învinsă de Hong Kong în ultimul meci din grupa A şi va juca pe tabloul pentru locurile 13-24.

În celelalte meciuri din grupă, baietii nostri au fost învinsi de Suedia (3-0) şi de Germania (3-0), dar s-au impus în faţa Sloveniei (3-1) şi a Egiptului (3-0).

sursa foto: www.realitatea.net

Lasa un comentariu