Politică Prima pagina

Şerban Nicolae cere înăsprirea pedepselor pentru cei care fraudează votul

Publicat de Grigore Bogdan
Senatorul social-democrat Şerban Nicolae a depus la Senat, în procedură de urgenţă, un proiect care prevede inasprirea pedepselor pentru cei care fraudeaza votul (fie ca acestia voteaza de mai multe ori si/sau folosesc acte de identitate false), de la şase luni – trei ani, la 3 – 10 ani pentru aceste fapte, conform Agerpres.

„Prezenta modificare legislativă urmăreşte să înăsprească pedepsele cu privire la fraudarea votului, care se impun ca urmare a contestării unor deficienţe în practica anterioară a procesului electoral, tocmai în apărarea drepturilor electorale ale cetăţenilor. Acest fapt ar duce cu certitudine la o protecţie mult mai bună a valorilor sociale vizate şi, în final, la sporirea gradului de corectitudine a proceselor de vot, la oglindirea mai fidelă a voinţei corpului alegătorilor în componenţa organelor de conducere a statului şi, cel mai important, la asigurarea unui climat propice dezvoltării democratice a societăţii, coroborat cu întărirea statului de drept”, explică iniţiatorul în expunerea de motive a proiectului.

„Fapta persoanei care votează: prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător; utilizând buletine de vot falsificate – se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

Lasa un comentariu