Actualitate Prima pagina Sport

Simona Halep și mentalitatea românească! De AZI începe munca

Publicat de Diana F

Simona Halep debutează astăzi în cadrul turneului de la Madrid, iar adversară este rusoaica Ekaterina Makarova, meciul urmând a începe la ora 14:00, în direct la Digi Sport 2. Românca era foarte optimistă înaintea startului, mai ales că a câștigat ultimele două ediții ale turneului spaniol.

”Îmi place orașul, este relaxant. Îmi plac oamenii din jur, se poartă frumos cu mine. Sunt mulți români aici care lucrează la acest turneu. Vin mulți prieteni buni să mă susțină, așa că este un loc special pentru mine și mă simt ca și cum aș juca în București. Am cîștigat și Indian Wells, care este de asemenea Mandatory, este al doilea după Grand Slam, și aceste competiții îmi dau încredere că pot câștiga un Grand Slam pentru că participă aceleași jucătoare”, a declarat Halep în cadrul unui interviu.

Numărul 1 mondial în clasamentul WTA a atins și o problemă delicată. ”Este adevărat, românii sunt oameni foarte talentaţi şi muncesc din greu. În acelaşi timp, nu avem mare încredere în forţele proprii şi ne gândim mereu la partea negativă. Mereu începem cu „nu”, niciodată cu „da”. Aşa că încerc să lupt cu asta şi am făcut o treabă bună în ultimii ani. Este doar o mentalitate, dacă vom crede mai mult în noi, va fi mai bine”, a declarat liderul WTA, potrivit Digi Sport.

Lasa un comentariu