Politică Prima pagina

Tăriceanu ÎI DĂ FIORI lui Iohannis: “Dacă face asta, VA PIERDE ALEGERILE de anul viitor”

Publicat de Andrei P

Călin Popescu Tăriceanu îi transmite un mesaj ferm lui Klaus Iohannis. Şeful Senatului e convins că dacă preşedintele României nu va accepta revocarea Laurei Codruţa Kovesi, va pierde alegerile din 2019.

”Mingea va ajunge în terenul președintelui Iohannis, care pe mine mă surprinde că nu și-a luat o minimă precauție. Mie îmi e foarte greu să înțeleg cum va putea să refuze președintele cererea de revocare, când există acuzații atât de concrete. Președintele este obligat să vegheze la respectarea Constituției, iar procurorul șef al DNA este acuzat de încălcare a trei decizii ale CCR. Nu știu ce va face președintele, dar nu poate ignora aceste elemente din raportul ministrului Justiției. Sigur, unele elemente pot fi acuzate de subiectivism, însă ministrul Justiției s-a ferit să facă aprecieri subiective. În fine, este o situație în curse de desfășurare și vom vedea cum se finalizează.

Pe mine mă surprinde următorul lucru: este știut că președintele nu are cunoștințe juridice minimale, dar modul în care se raportează la DNA și la anumite situații, dovedește că nu are nici măcar o minimă cultură politică. Este greu de înțeleg cum de nu a reușit să se adapteze la cerințele acestei funcții. Problema este una juridică și politică, iar el nu poate să ignore toate aceste elemente. Președintele își joacă viitorul politic, prin decizia pe care o va lua. Fie își asumă faptul că este șeful statului paralelel, care l-a adus la putere și pe care trebuie să îl protejeze, fie va înțelege această funcție. Prin această decizie el își semnează propria sentință prin care va pierde alegerile prezidențiale de anul viitor”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la România TV.

CITEŞTE ŞI:

https://infopinia.ro/traian-basescu-anunta-care-este-salvarea-elenei-udrea-cheia-este-la-sri/taric

Lasa un comentariu