Justitie Prima pagina

Toader îi propune trei nume lui Iohannis pentru funcţia de procuror-şef în cadrul DIICOT

Publicat de Grigore Bogdan
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, printr-o postare pe contul de facebook, că i-a trimis preşedintelui Klaus Iohannis trei propuneri pentru funcţia de procuror-şef în cadrul DIICOT.

Cele trei propuneri ale lui Tudorel Toader sunt: Doru-Gabriel Stoica la Secţia de combatere a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, Bogdan Felician Voicu la Secţia de combatere a traficului de droguri şi pe Alina Albu la Secţia de combatere a criminalităţii organizate.

„Am transmis Preşedintelui României următoarele trei propuneri de numire în funcţia de procuror-şef: 1. Stoica Doru-Gabriel – procuror-şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, din cadrul DIICOT; 2. Voicu Bogdan Felician – procuror-şef al Secţiei de combatere a traficului de droguri, din cadrul DIICOT; 3. Albu Alina – procuror-şef al Secţiei de combatere a criminalităţii organizate, din cadrul DIICOT”, a scris Tudorel Toader pe Facebook.

Lasa un comentariu