Justitie Prima pagina

Tudorel Toader SE ÎNTOARCE de URGENȚĂ în România

Publicat de Diana F
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, care se află într-o vizită oficială în Japonia care ar trebui să se termine la finalul acestei săptămâni, a fost chemat de urgență înapoi în România pentru a fi prezent joi la ședința de Guvern.
Premierul României, Viorica Dăncilă, a fost cea care l-a sunat să-și întrerupă vizita, iar ministrul a răspuns afirmativ.

“Ceea ce pot să confirm este că voi avea o discuţie imediat ce voi ajunge la Guvern şi că o să-l chem cât mai repede pe ministrul Justiţiei în României. Da, îl voi chema cât de repede posibil să vină în România. Nu pot să ştiu cu ce poate pleca, nu ştiu care este ora de avion, dar îi voi cere domnului ministru să vină cât mai repede în România. Având în vedere ultimele informaţii din spaţiul public, mi se pare normal ca ministrul Justiţiei să se întoarcă în ţară”, a declarat ieri premierul, la sediul central al PSD.

Lasa un comentariu