Justitie Prima pagina

Udrea, audiată la Curtea de Apel București. Fostul ministru este acuzat că a primit mită cinci milioane de euro în campania din 2012 la PDL București

Publicat de Grigore Bogdan
Elena Udrea s-a prezentat la audieri astăzi la Curtea de Apel București, în dosarul în care este acuzată că a primit mită cinci milioane de euro în campania din 2012 la PDL București. Fostul ministru al Turismului spera ca dosarul să se închidă, după o atentă analiză a probelor, pentru că s-a dovedit ca banii au fost cheltuiti la partid, ca finanțare nelegală, ceea ce n-are legatura cu ea.

„S-au pus concluzii în ceea ce privește probele, cererile și excepțiile administrate în camera preliminară. Domnul avocat știe mai bine. A fost o dezbatere cu argumente care a durat ceva și speranța este că acest dosar se va întoarce din nou la procuror, așa cum a fost întors în luna februarie de către ÎCCJ. Acest dosar e acela despre care doamna procuror Iorga Moraru a declarat că au fost făcute presiuni asupra dânsei de către doamna Kovesi să mă aresteze a treia oară. Instanța Înaltei Curți în februarie a trimis acest dosar înapoi la procurori pentru că este un dosar prost făcut. Procurorii l-au retrimis la instanța de judecată. Speranța mea este că se va întoarce la procurori și, în urma unei analize serioase și fără ranchiună, vor închide acest dosar”.

„Este vorba despre banii dați în campania din 2012 la PDL București pentru alegerile locale. Nu sunt bani luați de Elena Udrea. Domnul avocat vă poate spune că am primit o soluție în care procurorii recunosc că acești bani au fost cheltuiți la partid, ceea ce, în opinia noastră și conform legii de atunci, este o finanțare nelegală de partid care nu are caracter penal pentru mine, ca șef al organizației PDL București”.

Lasa un comentariu