Actualitate Prima pagina Sport

Vedetele sunt alături de Sir Alex. Ferguson se LUPTĂ să trăiască

Publicat de Diana F

Cluburi de fotbal și staruri din întreaga lume au transmis în ultimele ore mesaje de susținere pentru Sir Alex Ferguson, celebrul antrenor, acum în vârstă de 76 de ani, care au fost supus unei intervenții chirurgicale pentru eliminarea unei hemoragii pe creier.

Cristiano Ronaldo, David Beckham, Rio Ferdinand, dar și alte multe vedete care au activat la Manchester United, plus oameni de pe mapamond au vrut să arate că sunt alături de Sir Alex și de familia acestuia în greaua încercare prin care trece. „Sir Alex Ferguson a fost operat astăzi (n.r. sâmbătă), pentru o hemoragie craniană. Procedura a decurs perfect, dar acesta are nevoie de o perioadă de recuperare la terapie intensivă. Familia lui a cerut să fie păstrată intimitatea” a fost comunicatul emis de clubul din Manchester.

Pe reţelele de socializare a apărut şi informaţia că Ferguson a intrat în comă indusă, după o hemoragie craniană.

Jurnaliștii britanici au consultat specialiști în domeniu pentru a afla ce implică un asemenea caz, iar semnalele nu sunt atât de pozitive. ”Fiecare leziune a creierului e unică, aşa cum unică e şi recuperarea pacientului. Mulţi pacienţi supravieţuiesc, dar perioada de recuperare e în general lungă, poate dura multe luni. În unele cazuri, e nevoie de o perioadă de recuperare asistată, cu exerciţii de vorbire şi de mobilitate, pentru ca pacientul să îşi recupereze anumite funcţii”, a dezvăluit un medic pentru bt.com.

Nu mai puţin de 38 de trofee a cucerit United cu Ferguson manager, adică peste jumătate din cele 68 de trofee din istoria de 139 de ani a clubului. 13 titluri în Premier League, două Ligi ale Campionilor, Cupa Cupelor, Supercupa Europei, Cupa Intercontinentală, Mondialul cluburilor, cinci Cupe, patru Cupe ale Ligii şi zece Supercupe ale Angliei a câştigat Sir Alex Ferguson cu Manchester United.

Înainte de venirea la Manchester United, din 1986, Ferguson a scris istorie şi la Aberdeen, cu care a cucerit Cupa Cupelor, Supercupa Europei şi trei titluri în Scoţia.

O tribună de pe arena lui United, Old Trafford, îi poartă numele scoţianului, care are şi o statuie în faţa „Teatrului Viselor”, aşa cum e cunoscut stadionul de 75.000 de locuri al echipei din Anglia cu cele mai multe titluri din istorie, 20.

Lasa un comentariu