Finante & Afaceri Prima pagina

Veste bună din partea Guvernului! Se pregăteşte o amnistie fiscală pentru 600.000 de români

Publicat de Grigore Bogdan
600.000 de contribuabili care, în perioada 1 iulie 2015 – 31 decembrie 2017, au realizat venituri sub nivelul salariului minim pe economie vor fi scutiţi de plata contribuţiei de sănătate. Valoarea sumei care face obiectul amnistiei se ridică la 1,035 miliarde de lei, potrivit notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de ordonanţă de urgenţă ce prevede această măsură, transmite Agerpres.

„Pentru venitul realizat în perioadele fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi 31 decembrie 2017, a fost identificat un număr de aproximativ 600.000 de contribuabili pentru care s-au generat sau urmează a se genera decizii de impunere anuală pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorată la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, deşi aceştia au realizat venituri sub acest nivel. Valoarea totală a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de aceste persoane pentru perioada precizată este de circa 1.035 milioane lei”, se precizează în documentul publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Lasa un comentariu