Politică Prima pagina

VICTOR PONTA, reacție ACIDĂ la adresa lui Dragnea după ce Chirica a fost exclus din PSD

Publicat de Diana F
Fostul premier al României, Victor Ponta, l-a atacat din nou pe președintele PSD, Liviu Dragnea. Asta după ce Mihai Chirica l-a acuzat pe liderul social-democraților că el a instrumentat excluderea sa din partid.

”Eu am fost exclus de Dragnea din partid pentru că am sprijinit guvernul PSD condus de Grindeanu. Mihai Chirica a fost exclus de Dragnea din partid pentru că a sprijinit guvernul PSD condus de Tudose!

Dragnea ca orice PD-ist de la Școala lui Băsescu face curățenie în partid pe principiul ”niciun pesedist nu mai trebuie să rămână în PSD”!!! Deja se depășește orice limită admisibilă a rațiunii și a bunului simț!

Excluderea primarului Iașiului din PSD este încă o palmă dată alegătorilor și imaginii partidului de către ”Echipa Dragnea”! Dragnea pierde Iașiul (capitala Moldovei), îi umilește pe alegătorii din acea zonă, arată că elimină fără scrupule orice voce care nu se supune orbește, compromite șansele PSD pentru a mai câștiga vreodată acest oraș!

Sunt convins că Mihai Chirica se va dovedi un bun primar în continuare pentru Iași și că în 2020 va fi reales în funcție pentru că nu s-a compromis pe post de figurant în filmele proaste de ”Teleorman production”!”, a scris Victor Ponta pe facebook.

Citește și:

Dragnea a REUȘIT. A exclus din PSD unul dintre cei mai apreciați oameni!

Lasa un comentariu