Prima pagina Societate Utile

Vremea în Bucureşti până joi dimineaţă: ploi, polei, vânt şi ninsoare

Publicat de Grigore Bogdan
Potrivit ANM, vremea va fi închisă  în Capitală şi deosebit de rece până joi dimineaţă. Meteorologii anunţă ploi, polei, vânt, iar de miercuri până joi dimineaţă ninsoare, informeaza Mediafax.

Potrivit unei prognoze speciale emise de ANM pentru Bucureşti, până luni seara vremea va fi rece şi predominant închisă.

Mai ales în primele ore ale zilei se vor semnala precipitaţii slabe, sub formă de ploaie sau burniţă, astfel că stratul de zăpadă va continua să se topească.

Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40 -50 km/h în prima parte a zilei, apoi va slăbi treptat în intensitate. Temperatura maximă va fi de 2 -4 grade.
Noaptea, vremea se va menţine rece, iar temperatura minimă se va situa în jurul valorii de minus 3 grade. Marţi dimineaţă vor fi condiţii de ceaţă.

Marţi, vremea va fi în continuare închisă şi rece. Temporar din a doua parte a zilei va ploua, moderat cantitativ noaptea, vor fi condiţii de polei, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în a doua parte a intervalului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimă va fi de minus 1 – 0 grade.

Începând de miercuri dimineaţa până joi dimineaţa la ora 8.00, vremea va fi închisă şi deosebit de rece. Ziua temporar va ploua, iar seara şi noaptea vor fi precipitaţii, la început sub formă de lapoviţă când vor fi condiţii de polei, apoi doar ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare. Temperatura maximă va fi de 1 – 2 grade, iar cea minimă va fi de minus 2 – minus 1 grad.

Lasa un comentariu