Prima pagina Utile

Vremea se schimbă din această noapte: cod portocaliu de ninsori şi vânt până duminică dimineaţă

Publicat de Grigore Bogdan
Meteorologii anunță că din această noapte până duminică dimineaţă, regiunile sud-vestice se vor afla sub cod portocaliu de vreme severă.

Meteorologii au anuntat cod portocaliu de ninsori şi vânt care vizează judetețe Timiș, Caraș, precum și zonele montane ale județelor Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova. Acesta va fi în vigoare de mâine dimineață de la ora 6.00 până duminică la ora 12.00, timp în care va ninge abundent, 60-70 cm de zăpadă proaspătă se vor depune în aceste zone. Vântul va sufla cu putere, la munte va depăsi 70 km/h, iar zăpada va fi viscolită.

Meteorologii mai anunță că in Bucuresti va ninge în cursul acestei nopți, iar vântul se va intensifica. Weekendul va începe cu un strat nou de zăpadă, care însă se va topi pe parcursul zilei de mâine. Ninsorile se vor transforma în ploaie, iar treptat stratul de zăpadă se va topi.

Cum va fi vremea sâmbătă, 15 decembrie

Vremea va fi predominant închisã şi se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a ţãrii. Acestea vor fi în general însemnate cantitativ în vestul ţãrii, precum şi în zonele deluroase şi montane din rest, unde vor predomina ninsorile şi va continua sã se depunã strat de zãpadã, local consistent.

În Dobrogea, cea mai mare parte a Olteniei şi Munteniei, iar spre searã şi noaptea în partea de sud şi sud-est a Moldovei, precipitaţiile sub formã de ninsoare şi lapoviţã se vor transforma treptat în ploaie şi local se va produce polei sau gheţuş.

Vântul va avea intensificãri temporare la munte, în regiunile sudice, sud-estice şi parţial în cele centrale, cu rafale în general de pânã la 45…50 km/h, iar pe creste şi peste 60…70 km/h.

Temperaturile maxime se vor încadra de la valori în jurul a -3 grade în nordul Moldovei şi depresiuni, pânã la 10 grade în sudul litoralului. Minimele termice se vor situa între -6 şi 6 grade, uşor mai ridicate în zona costierã a Dobrogei.

Cum va fi vremea duminică, 16 decembrie

Vremea se va menţine închisã şi temporar se vor semnala precipitaţii, în general moderate cantitativ în jumãtatea de est a ţãrii. În Maramureş, iar în prima parte a zilei şi în Crişana şi Banat va ninge, la munte, în Transilvania şi Oltenia vor predomina ninsorile, în Moldova vor fi precipitaţii mixte, în Muntenia vor fi ploi şi trecãtor lapoviţã şi ninsori, în timp ce în Dobrogea va ploua.

Pe arii restrânse în special în sud-estul Moldovei va fi polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în sud, sud-est şi pe crestele montane.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general între -1 şi 10 grade, iar cele minime între -8 şi 2 grade, mai ridicate pe litoral. Spre sfârşitul intervalului, pe spaţii mici îndeosebi în zonele joase din vest şi centru se va forma ceaţã.

Lasa un comentariu