Justitie Prima pagina

ZI GREA pentru Laura Codruţa Kovesi, Marius Iacob şi Lucian Onea! Dau explicaţii la CSM privind acţiunile disciplinare în care sunt vizaţi

Publicat de Grigore Bogdan
Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, va da explicații la Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) în legătură cu sancțiunile disciplinare pentru mai multe presupuse abateri.

Adjunctul lui Kovesi, Marius Iacob, şi fostul şef al unităţii de elită de la Ploieşti, Lucian Onea, ajung, de asemenea, astăzi la judecata CSM, unde vor da explicaţii cu privire la acţiunile disciplinare în care sunt vizaţi.

Discutarea celor două rapoarte, întocmite de Inspecţia Judiciară în cursul anului 2018, a fost amânată de mai multe ori, ultima dată pe 27 martie.

Una dintre acţiunile disciplinare se referă la manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului Justiţiei săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu. În cadrul unei şedinţe de lucru, fosta şefă a DNA ar fi avut astfel de manifestări, aşa cum rezultă din înregistrări audio apărute în spaţiul media la data de 18 iunie 2017, potrivit Inspecţiei Judiciare.

Al doilea raport al Inspecţiei Judiciare susţinea că Laura Codruţa Kovesi a inserat într-un comunicat de presă pasaje din înregistrările discuţiilor purtate la sediul DNA Ploieşti, care constituiau probe într-un dosar care îi viza pe membrii familiei Cosma.

sursa: agerpres.ro

Lasa un comentariu